El cântă, ea dansează îmbrăţişându-l de la distanţă…

Posted on 8

-Parcă nici visele nu mai sunt vise atunci când nu eşti tu în ele. Parcă nici muzica nu se mai aude atunci când versurile vorbesc despre iubirea noastră…Dansez, îmbrăţişându-te de la distanţă…

Priveşte vag cerul şi adulmecă primăvara. E senin şi radios şi cu soare zâmbitor agăţat fruntaş şi trimfător. E o zi proaspătă şi rece, şi caldă, şi bună şi nebună. Pământul o cuprinde cu fiori de linişte, iar razele cu blândeţe. E răscolită şi agitată de emoţie. El cântă, ea dansează. El o iubeşte, ea îi răspunde.

Ne oprim şi o luăm de la capăm. Suntem incapabili să ne oprim definitiv la iubire. Suntem neputincioşi la frică şi ne temem de prea mulţi fluturi, dar îi lăsăm să zboare neoprit în sufletul nostru răzvrătit şi răzgâiat şi-atunci când îi alungăm le simţim lipsa şi ne omoară golul. Din nimic se face mare, o mare învolburată pregătită să înece malurile de nisip uscat de setea iubirii pierdute. Şi-o luăm de la capăt cu muzica.  “Dance to me to the end of love”, Leonard Cohen a făcut o treabă bună. El cântă, ea dansează. Dansează îmbrăţişându-l de la distanţă până la final…

El o iubeşte, ea îi răspunde…

share

Astăzi, este despre noi!

Posted on 4

Astăzi, este despre iubire, despre emoție și liniște, despre adierea vântului, despre ciripitul păsărilor, despre miresme și clipe… despre soare, despre nori, despre infinit! Astăzi, respirăm dragoste și alinare, ne parfumăm cu îmbrățișări și trăiam prietenii…Astăzi, este despre frumusețea șoaptei și despre înțelegerea inimii, despre mirajul tabloului de renaștere și prospețime. Astăzi, iubim pe toți și pe toate, pe noi și pe El! Astăzi, ne iertam de regrete și ne bucurăm de fapte, ne îmbrăcăm cu eliberare și ne trăim fericirea! Astăzi, respirăm iubire, pentru ca astăzi este despre noi! Noi suntem iubire! Eu vă iubesc!

share

Când prima ploaie de martie cade, cerul ţipă

Era o primăvara înfloritoare, când totul renaște după o iarnă purificatoare, totul, chiar totul pare că trăiește o nouă viaţă! Florile se bucură de primele raze de Martie, apar primii fluturi care se scaldă din floare în floare, iarba își face loc printre firele de pământ aproape uscat, iar în jur mișună gâze. Pomii se bucură de incantațiile păsărilor grăitoare cu glas nou şi puternic, vântul adie uşor peste feţele a milioanelor de suflete. Într-un colț de stradă, un pui de pisică își face tabieturile, îşi aranjează pletele şi îşi învârte mustățile. Mijește la soare şi toarce de mama focului. Lângă, o bicicletă veche, ruginită de timp se pregătește de zbor. Oamenii par mai vioi și pregătiți de un nou an roditor, grăitor și prevestitor. Pe aceeași stradă, în depărtare un țipăt trezește tot cartierul. Pisica tresare și-și întrerupe răsfățul. Doi tineri urlă de mama focului. Se anunța furtuna! Primul tunet din Martie și-a făcut apariţia!

share

Când gândurile nu se mai opresc, ori înnebuneşti, ori iei o decizie…

-Cum eşti?

-Sunt? Nu sunt!

-Dar unde eşti?

-Undeva unde…Unde sunt?

Se întâmplă ca bătăile inimii  să se transforme în aritmii, iar suflul vieţii în sufocare. Şi atunci te îndrepţi uşor fie spre nebunie, fie spre o decizie. Întâlneşti oameni, trăieşti fapte, descoperi clipe. Şi-aşa eşti pus în faţa faptului neînţeles. Cum? Căutând ce-ai pierdut, tânjind după ce-ai trăit şi n-ai trăit, suferind ceea ce n-ai aflat.

-Undeva, unde?

-Aici, dar nu sunt eu. E o faţetă a timpului speriată de viaţă şi nepricepută în iubire. Sunt o parte din ceea ce nu cunosc.

-Şi atunci? Te vei pierde sau vei rămâne?

-Mă voi pierde sau voi rămâne. Voi înnebuni sau voi decide să nu! Şi-atunci voi înfrunta frica şi voi începe să descopăr iubirea pe care o merită…

Iubirea de oameni ne sperie, frumosul din oameni ne face să tresărim, gesturile de admiraţie ne cutremură, căci raritatea acestor fiinţe ne îngrijorează traumele şi reţinerile. Şi-atunci alegi, fie să înnebuneşti în întunericul gândurilor, fie să te decizi să accepţi iubirea fără de care bătăile inimii încetinesc până la moarte.

-Am decis…Voi rămâne până la moarte!

 

share

-Dependenţa de tine se vindecă! -Cum? -Cu ciocolată…

Posted on 6

Stău aşezaţi faţă în faţă ca la o confruntare metafizică aproape de război. Privirile lor sunt curentate de conexiunea energiilor de dincolo de trup. Se pătrund până în adâncul minţii şi îşi şoptesc prin gânduri fericirea apropierii sufletelor nerăbdătoare să se îmbrăţişeze. Pulsul se zbate la fiecare răsuflare, iar corpurile se pregătesc să-i dea frâu liber desfrâului. Sunt încătuşaţi de reacţia umană, însă în visele lor se trezesc uniţi şi libertini, neînfricaţi şi apăraţi. Ea e gata să revină în încăpere şi se întinde uşor spre cana cu ceai, de data aceasta iasomie şi puţină mentă. Sincronizarea e perfectă, el ar mai sta, dar îi preia mişcarea. Ajung să-şi soarbă  împreună gusturile intense de ceai aburind. Numai liniştitoare nu mai e acum iasomia, căci inimile lor au luat-o la galop şi-acum ajung să se îmbrăţişeze în planul fizic. E dependenţă, dependenţa chimiei analgezicii şi înfiorătoarea clipă de extaz.  E dependenţa euforiei şi pasiunii de care nu te poţi desprinde fără să o laşi să te conducă pe cele mai palpitante culmi. Şi-acum ei s-au transpuns în stele şi în lună, într-o noapte senină. Iar ziua, ziua revine cu o nouă dependenţă, mai mare, mai de neînţeles. El a plecat, ea a rămas! Şi-acum?

-Măreşte doza!

-Cum?

– Mai ia nişte ciocolată!

share

Şi noaptea, şi noaptea mea misterioasă mă alină cu îmbrăţişări când plâng…

Posted on 4

Zorii zilei îi bat în geam şi îi şoptesc cu glas certăreţ să se trezescă din agonie. Ridică privirea înceţoşată de mahmureală şi-şi pune în cap perna ameţită de vin. A fost o noapte lungă de “vinuri” şi plecări când gândurile ei s-au împărţit în două.  Îşi face curaj şi se ridică pe vârfuri, pereţii aproape că se pregătesc să se prăbuşească peste coşmarul paharelor goale şi răsturnate prin cameră. Păşeşte agale, chiar şi ameţită, ca o panteră îmblânzită şi rătăcită prin deşert. Ajunge în bucătărie unde-şi toarnă un pahar cu lapte pe care-l bea pe nerăsuflate.

A fost o noapte lungă, o noapte cu vise şi coşmaruri, cu linişte şi tumult, cu dragoste şi despărţire…

Există iubiri de care nu ne putem desprinde  chiar dacă s-au consumat odată cu ultima speranţă.  Există iubiri pe care vrem să le salvăm şi de care nu ne putem dezlipi gândindu-ne la ceea ce e bun. Există iubiri pe care încă le trăim fictiv de teamă că nu le vom mai găsi în trecut de ciudă. Există iubiri pe care încă le simţim, şi simţim fiorii de plăcere, dar ne amărăsc plăcerea de înşelăciune şi neîmplinire. Există iubiri pe care le trăim acum şi pe care le vrem, dar nu le vrem. Şi, le vrem pentru că ne înfaşă sufletul cu bandaj şi ne fac să ne simţim în siguanţă. Dar de ce nu le vrem?  Nu le vrem pentru că nu ştim de ce le vrem şi nu le vrem? Şi-atunci, te întrebi, cum ai putea să-ţi răspunzi la întrebare?

“Vreau să pleci, dar nu vreau să pleci. Vreau să…”, murmură ea…

share

Am zis, pauză! Pauză de o întâlnire cu mine…

Posted on 5

Am zis, pauză! Minutele se scurg ca picăturile de ploaie după secetă, iar zilele par a fi comprimate într-una. Respir adânc câteva secunde pentru a mă pregăti de ceea ce urmează: O întâlnire cu mine.

Sunt zile pe care le pierzi doar gândindu-te la cele care aşteaptă să-şi vină rândul. Sunt zile pe care nici nu le simţi absorbit de ignoranţa supravieţuirii în haos. Sunt zile în care ne pierdem emoţiile ocupaţi să ne adâncim în urâţenia, mizeria şi grandomania celor care şi-au îngheţat inimile în intoleranţă la iubire. Sunt zile în care părăsim sufletul pentru trup pentru că ne pierdem de umanitate. Sunt zile în care nu ne recunoaştem în oglindă de neatenţie şi indiferenţă şi aşa nici pe ei, pe cei dragi, nu-i mai vedem. Sunt zile în care pleci alergând cu frică şi reţinere doar să ajungi unde nu vrei să ajungi, dar alergi şi alegi pentru că trebuie. Sunt zile în care ziua n-are soare, iar noapte n-are lună, dar te-mpiedici de nevoie pentru că trebuie să mănânci şi eşti bolnav.  Sunt zile de la distanţă şi vrei să fii aproape, dar egoul strigă “nu ai nevoie de îmbrăţişare, ci de o lecţie de îngâmfare”.  Sunt zile în care rămâi singur, tocmai pentru că îţi doreşti să persişti în nepăsare şi amar…

Am zis, pauză! Sufletul e ceea ce te face să trăieşti timpul ca şi când n-ar trece dacă nevoile lui sunt satisfăcute. Aici, trăieşti ca şi când ai trăi veşnic aproape de tine şi-aproape de ei. Căci el, Sufletul e cel care te hrăneşte cu dăruire şi împlinire, departe de haos, mai aproape de tine…Iubeşte-te şi iubeşte-i ca şi când timpul nu trece, ca şi când viaţa nu te obligă ci te invită la dans…

share

Dorul de dor de viaţă, de dor de ducă oriunde există iubire şi pace…

Posted on 5

– Trăieşte-ţi dorul şi plange-ţi neîmplinirea. Sufletul tău va fi mai liniştit ca niciodată după ce vei scoate toată durerea asta, după ce vei accepta că durerea e firească. Da, firească pentru că fără durere n-am şti să ne bucurăm de plăcere, n-am şti să aperciem binele, n-am şti să hotărâm cele mai bune alegeri, n-am şti că orice durere aduce fericirea însutită şi satisfacţia nemărginită, n-am şti să înţelegem cum devenim puternici şi raţionali.

-Şi cum aş putea când dorul meu e atât de mare. Un dor de mine, de regăsire, un dor de linişte, un dor de ducă oriunde există iubire şi pace, oriunde minciuna să nu poată murdării liniştea inimii. Mi-e dor de copilărie, de veşnicie, de curaj, mi-e dor de viaţă, mi-e dor să trăiesc.

-Când dorul va deveni dor, atunci vei şti că dorul nu e decât în tine şi că oricine ai vrea să fie lângă tine cu trupul se aflî oricum prezent în sufletul tău. Se întâmplă ca trezit dintr-o vrajă să ajungi să-ţi dai seama de sufletul bun al oamenilor dragi ţie şi-al celor din jur. Să ajungi să regreţi fiecare timp pierdut de lângă ei şi să-ţi observi sufletul cum se curăţă de umbre cu lacrimi de ciudă. Du-te acasă. Îi vei găsi în tine pe cei care păstrează, oricum, oriunde, oricând iubirea pentru tine.

Vărsa lacrimi, tot mai multe lacrimi…

-Acum e timpul tău să-i ajuţi pe cei care nu vor să vadă şi pe cei care nu vor să audă, căci natura în conexiune cu viaţa se transformă în claritatea unui diamant pentru un orb şi în sunet blând pentru un surd. E rândul tău să nu-i mai laşi să se piardă aşa cum ai pierdut tu. Căci datorită ţie, mâine vor zâmbi în loc să plângă, vor Străluci în loc să se afundă în întuneric. Acum tu esti salvatorul! Să nu uiţi să-i priveşti pe cei ce te-au rănit de atâtea ori fără să le aduci înapoi reproşuri, doar învăţându-ţi lecţia din amarul lor adânc pe care n-aveai cum să-l priveşti din urmă decât cu milă. Aşa înveţi să fii puternic, să te ridici din ultimele căzături fără să mai simţi durere, şi-n loc de răni să-ţi crească aripi cu care să zbori în toate locurile preţioase, alături de îngeri, de stele şi soare, mai aproape de Dumnezeu…

Vocea ei interioară era împărţită în două ecouri…De ea depinde acum pe cine vrea să asculte…

 

share

Şi fluturii te învaţă cum să iubeşti…

Posted on 4

Îşi şterge ultimele lacrimi cu palmele tremurânde. Se priveşte în oglindă şi-şi mângaie ochii luminaţi. E atât de frumoasă chiar şi răscolită. Îşi arajează părul răvăşit, îşi zâmbeşte în colţul gurii apoi începe să râdă în hohote. Se îndreaptă spre bucătărie. Îşi toarnă într-o cană cafea dulce, foarte dulce. Deschide geamul şi lasă soarele să-i încălzească chipul înlemnit de teroare. Frunzele se miscă în bătaia vântului ca nişte balerine. Întinde palma şi uşor se aşează un fluture. Primul fluture care îi oferă primul semn de  iubire după mult timp de refugiu în negare. E sigură acum că inima ei îşi va descătuşa lanţurile şi va lăsa din nou să intre fragil cele mai frumoase emoţii ale vieţii, cei mai frumoşi oameni ai lumii, cele mai intense experienţe. E fluturele ei, înger înaripat,  simbol al iubirii pure, expresie a sufletului blând. Nu se apropie de orice şi nu oricine îi remarcă frumuseţea. Va trăi ca el, va zbura ca el, nu va ţine cont de minute, secunde, zile, la fel ca el…

share

Oh…! Tu, iubire… Iubirea mea din multe vieți…

Sunt zeci de ani trecuți prin veșnicie și iubire în pași mărunți de bucurie și fiori de blândețe…Suntem tineri și ridați în același timp de timp si îmbrățișări. Amorul nostru există și-acum în zorii dimineților cu soarele pătrunzător în sufletele noastre somnoroase, iar visurile  au consolidat aripile zborului ca să ajungem aici… Iubirea noastră e divină în lumina cerului liber și picurată de stele în galaxii liniștitoare…Azi, te iubesc mai mult ca ieri, mai mult ca mâine, mai mult ca niciodată. Căci gestul tău de a-mi adăposti sufletul mă copleșește și dincolo de moarte. Și te ador și-acum cand nu mai ești, dar ești…Oh, tu iubirea mea din multe vieți, te voi simți aproape și într-o alta viața.

share