Să-i judeci pe alții înseamnă să te judeci pe tine, dar nu le da voie să intre în viața ta cu pantofii murdari…

Posted on 15

Şi când a crezut că totul s-a prăbuşit în jurul ei a construit într-o clipă cea mai puternică punte de traversare şi-a parcurs fără încetare drumul anevoios până dincolo de prăpastie…

Ca de obicei, ceaiul aburind miroase a iasomie şi pauză de linişte! A făcut curat în fiecare cămăruță din inima ei cu ceaiul de iasomie în dreapta. Ploaia bate la geam cu picături blânde de primăvară. O lumânare parfumată îmbină calmul cu profunzimea. E pauză de tumult!

Acum, îi înțelege pe cei nepricepuți în a oferi iubirea, căci acele suflete sunt cele mai lipsite de iubire, cele mai neiubite, cele mai procopsite de soartă şi neiertate de ignoranță. Acum, îi înțelege pe cei care se înfurie şi țipă, căci acele ființe sunt vulnerabile şi pierdute de curaj, iar furia lor e arma lor de apărare. Cândva, au rămas fără voce la țipetele altora care le-au sfâşiat sufletul. Acum, îi înțelege pe cei care sunt retraşi şi nesiguri în viața lor, căci tocmai experiența lor de viață le-a bulversat existența. Sunt oameni care tac pentru că la un moment dat o vorbă spusă greşit le-a schimbat lumea cu totul. Acum, îi înțelege şi pe meschini, machiavelnici, aroganți, căci frustrarea lor de neatenție şi apreciere i-a făcut sclavii unor aparențe şi nemulțumiri veşnice. Controlul lor automat este de fapt pierderea propriului echilibru emotional trăit în neîmplinire.
Acum, îi iubeste pe toți! Şi pe cerşestori, şi pe amărâți, şi pe doamna din piață, şi pe domnul din colț de stradă. Îi iubeşte pe toți pentru poveştile lor neuştiute, nesimțite, netrăite! Dar urăște cu asprime nedreptatea şi judecata oamenilor care n-au învățat să-şi curețe pantofii de noroi înainte de a intra în viața ei.

Puteți! Sigur că puteți să vindecați şi să vă vindecați de ei, de oamenii cu pantofi murdari, traversând si cea mai dificilă punte! Pantofii lor murdari e tristețea lor, povestea lor de viață neuştiută de nimeni. Curăță-i de noroi, încalță-i cu pantofi noi, dar nu-i lăsa să-ți intre în inimă pentru că mai tarziu, tu vei fi cel care va zăcea în noroi şi tristețe, încalțat în pantofi învechiți de așteptări. Vindecă-i şi vindecă-te cu iubirea ta, a lor şi-a Lui, dar nu le judeca purtarea.

Dacă nu vor pantofi noi, înseamnă că trebuie să stai la distanță! Un om care nu acceptă ajutorul (iubirea) sau nu îl cere, nu va putea fi niciodată vindecat de povestea inimii lor.

A mai luat o gură de ceai de iasomie şi a privit spre o nouă poveste…

share

Şi m-am trezit fix în acelaşi loc de unde am fugit cu trupul, dar am rămas cu sufletul împărțit în două!

-Oh, Doamne! Nu ştiu dacă o faci intenționat de mă tratezi cu o așa lecție , dar mă loveste fix în inimă…

Sunt clipe din trecut care te lasă marcat pe viața, sunt oameni care îți amintesc de clipele acelea și te lasă fără puls într-o secundă. Sunt amintiri care împietresc ți se buțesc de astăzi de parcă n-ar fi trecut. Astazi, respir fără ele și rămân fără respirație când le traiesc din nou.

-Oh, Doamne! Ce n-am învățat atunci de astăzi mă împietrești din nou?

L-a iubit așa cum nimeni n-a iubit și l-a urât așa cum nimeni n-a urât vreodată! Astăzi, i-a rămas sufletul împărțit în două și împietrit de frică! Uraște și iubeste în aceeași măsură trecutul!

-Oh, Doamne! Fă-o să treacă de tot și de toate durerea ce m-a răpus candva de atâta dezamăgire… Ia-o cu tine o dată pentru totdeauna departe de sufletul meu nevindecat de iubire neîmplinită!

 

Da, soarta îți joaca feste! poate e ultima carte din joc, poate e timpul să-ți înveți lecția și să transmiți această lecție în aceeasi măsură, între iubire și ură, lipsită de frică, departe de iubirea neîmplinită, mai aproape de prezent!

-Oh, Doamne! Pregatește-mi sufletul si nu mă părăsi! Sunt mai puternică mai mult ca niciodată lângă Tine!

share

Nu știu câți dintre noi își vor găsi cu adevărat drumul, dar cei care-l vor găsi vor schimba drumul multor suflete….

A mutat mobila și a răsturnat lumea cu totul. A fost revoltată zile-n șir pe ea și pe toți. A construit ziduri și-apoi tot ea le-a dărâmat. Și-a schimbat coafura, și-a schimbat machiajul, și-a schimbat garderoba. Degeaba! Și-a dat seama că tot ceea ce facea era împotriva ei, că lovea nedrept în sufletul ei încercat de atâtea dezamăgiri. Apoi s-a oprit obosită preț de câteva minute și a respirat o nouă încercare…

Ceasul a sunat pentru un nou capitol. Vremurile se schimbă, oamenii se schimbă…Noi ne-am schimbat…Primăvară nouă, ploaia nu o mai deprimă, iar vântul de afară îi alungă gândurile acum mai dulci. Ceasul a sunat… A sunat pentru multe clipe îngropate acum…

Se trezeşte bulversată de coşmaruri, aleargă spre duş şi se aruncă în picături reci. Lacrimile ei se unesc cu apa, în sufletul ei e zgomot, e ură, e disperare, e finalul ultimului ei plâns amar. Pentru Estela aceasta va fi ultima zi în care şi-a plâns disperarea, ultima dimineaţă începută în dor, ultima dată când şi-a mai plâns de milă.

-De astăzi, voi fi o altă Estela, de astăzi aleg să-mi înfunt singurătatea, aleg să-mi alung dispreţul şi agonia la care m-am supus. Ignorând binele, am trăit chinul, alungând şansele, mi-am trăit solitudinea, uitându-mă înlăuntrul meu, în amintiri deşarte, am pierdut timpul. De astazi, privesc în jur frumosul şi-o să trăiesc frumos, o să trăiesc cum niciodată n-am ştiut să trăiesc sau n-am avut curajul să o fac. O să trăiesc peste limite şi fără limite, o să-mi iert judecata greşită, o să iert oameni, faptele, lucrurile care m-au oprit din liniştea mea şi m-au tulburat. O să risc cum am riscat mereu, dar o să fiu atentă ca riscul să aducă un câştig pe măsură. O să mă bucur de azi, fără să mă gândesc la mâine, o să iubesc azi şi mâine, şi mereu la fel de intens cum am iubit ura, o să fiu eu, o învingătoare.

share

Ceai de iasomie și o brioșă

-Haide, ai plâns suficient. E timpul de o baie fierbinte și o pătură calduroasă. O să-ți fac un ceai și o să-ți veghez noaptea. Nu eşti singură. Nu vei fi niciodată. Sunt aici, mereu voi fi. Ți-am promis, Estela. Acum, ridică-te așa cum întotdeauna ai știut să o faci.

Întunericul s-a luminat palid într-o clipită. Era Cristian. Îngerul ei, sprijinul ei, octoritorul ei, pritenul ei din copilărie, îndragostit de ea de-o viața, înnebunit de ea de-o veșnicie, omul lângă care niciodata n-a simițit  singurătatea.

-Cristian, cum m-ai găsit? Îţi amintești cum ne-am cunoscut? Eram la fel de prabușită. Aveam 3 ani când mi-ai întins mâna pentru prima dată. Eram rănită, dar rănită la picior. Tu aveai 10. Erai la fel de grijuliu, mi-ai bandajat rana, mi-as șters lacrimile, dar durerea asta, Cristian, ascunde o rană mult prea mare. Cum ai s-o vindeci vreodată? Să nu mă parasești…

-Sunt aici, draga mea. Da–mi voie să te duc acasă.

Cistian zambeste iubitor. O inconjoară cu brațele și o sărută pe frunte. Ușor, ușor își coreiesc drumul spre casa, o casa care de astăzi nu va mai simți singurătatea.

Simte că nu mai există scăpare, că doar în acest timp s-a afundat tot mai mult într-o negură densă şi greu de străbătut. E lispită de voinţă, de crez, de iubire, de înţelegere şi ajutorare. Se află la capatul care împarte moartea de viaţă şi înfrângerea de victorie. E mai mult decât o luptă, e un război în care se pierd amintiri şi se frâng inimi. Estela ajunge să-şi închidă sufletul, să refuze iubirea şi să adune ignoranţă. Nu-şi doreşte decât răbunarea anilor ei de existenţă în singurătate, umilință și miniciună.

Estela își amintea cu dor de copilărie chiar dacă nu a fost una atât de fericită. Copilăria ei i-a adus traume, dar a educat-o astfel încât să iubească tot ce e în jurul ei, să-și depășească condiția umilă și să devină un om pregătit să înfrunte orice obstacol, orice lecție dificilă, orice durere ce avea să-i apară în cale. Dintotdeauna şi-a dorit iubirea creionată cu linşte şi duioşie, deşi iubirea de mamă n-a lipsit niciodată, cum nici cea de tată. Atunci când nu consuma alcool, era insteț, răbtător, cu o emoţie de nedescris în atingere şi un ton calm şi blând în discutie. Iar mama, mama ei şi acum îi poartă paşii, căci adevarata luptă de la ea a învăţat-o, fără încetare, la fel de vie şi mereu pregătită de orice.

Ajunsă acasă, stă pironită în vârful patului. Cu ochii mari fixaţi în tavan, Estela ia telefonul din jacheta udă. Sterge zecile de apeluri, ignora multimea de mesaje şi scrie. „Vă iubesc aşa cum n-aş putea descrie iubirea voastră. Vă iubesc pentru tot ce-a fost şi ce nu a fost. Vă iubesc pentru că încă sunteţi în viaţă şi-mi sunteti părinţi.”

Uşa se deschide usor. Era același barbat nemaipomenit de fin în gesturi.

-Ceaiul dumneavoastră, dragi ochisori! Iasomie si fără zahăr. Aceeasi cană în care-l savuraţi de obicei şi o mică gustare. Briosa asta așteapta de mult să fie devorată, dar acceptă să fie si savuată aşa cum numai această femeie minunată din fata mea știe să o facă. Așteaptă, am zis…

Estela ia tava din mâinile lui Cristian. Încă un zâmbet i-a fost furat de eroul noptții ei și al viselor deșarte.

-Cristian, multumesc. Multumesc că ești aici cu mine și lângă mine.

-În noaptea asta te voi veghea, ți-am zis, o să-ţi spun o poveste, o să fiu aici, o să am grijă să pătrunzi în lumea viselor. Acum bea ceaiul, nu-l auzi cum țipă după buzele tale.

share

Adio, dar mai rămâi o clipă…

Era singurul mod de a-l alunga de lânga mine, mințindu-l. Eram nepregătită de iubire. Il făceam să sufere și sufeream înzecit meritat. Era tot ce uram  mai mult  să-l fac să mă privească cu lacrimi în ochi, iar eu zâmbeam, dar urlam înăuntru. Știam că va veni acest timp cândva. Și iată-l, a venit, dar tot nepregătită m-a gasit, nepregătită să renunț la un așa om bun!

Uneori, îți dai seama cum soarta îți  joaca feste. Îți aduce lângă  tine oameni de neprețuit și tot așa îi ia! Îi ia pentru că nu ești capabil să le oferi ceea ce ei au nevoie, validare emoțională, iubire necondiționată, fericire deplină. Și-atunci, îi lași să plece sau pleacă ei dezamăgiți…iar tu privești în urmă cu regret la ceea ce ar fi putut fi cu adevărat!

share

Atunci când nu te simți în lumea ta, ești doar un străin într-o lume normală

Se ridică încrezătoare și pășeste ușor printre străzile întortocheate. În jurul ei sunt tone de ciment cu aspect de cimitir. În aer, se resimte un miros insuportabil de combustibil  care parca îti îngreunează respirația… pomii sunt triști sub valul de fum, iar  florile se scald în minunea ploii. Cerul e înfuriat. Respiră greu, isi duce mana la piept pentru a-și mângâia durerea. Se asează din nou pe iarba, nu-și poate continua drumul.

-E atat de rece și umedă. Inima bate nebună. Tic, tac, tic, tac. Hai că am înnebunit. Parcă o aud, o simt, o văd…

Un sunet asurzitor se aude din departare… I se oprește respiația. E el, chiar el, neașteptat de tânăr, de frumos, de luminos.  Acum inima stă să mai bată…E liniște, mult prea liniște, doar el mai țipă duios…Ea rămâne nemișcată….

Dincolo de tristete, mereu, dar mereu se ascunde acea fericire adorată, acea strălucire mirifică, acea portiţă de evadare gata să te conducă pe cele mai înalte culmi ale extazului, ale regăsirii şi înţelepciunii. Estela ridică privirea pierdută printre râurile de lacrimi, dar tot rămâne nemişcată. Deasupra ei se aşează o umbrelă, i se întinde o mână puternică, gata să o scoată din toata hărmălaia.

share

De vorbă cu Estela…

Soaptă înmiresmată, sunet blând și mângâiere palidă…așa e vocea ei…ar putea liniști o mare învolburată cântând, ar putea răsturna un vapor țipând, ar putea cutemura tot universul alintând. Are trup firav,  păr de foc și piele albă, ochi albastru azur, sclipind de la distanță, iar mâinile-i sunt mici ca de copil. E înaltă și puternică, are brațe cât să cupindă o lume întreagă, iar în inimă toată planeta. Buzele ei, par ca două petale abia înflorite și picurate de ploaie, un nas bine pironit în centru, mic și ușor în vânt. Sprâncene arcuite și față rotundă. E angelică, pură ca un nou născut. Pășește agale, atent și elegant, privește pătrunzător și cuprinde în privire toată natura. E un dar, un dar de la Dumnezeu pentru inimi îndurerate și suflete pierdute. Ea e Estela, o stea…

-Poţi să plângi! Plânge-ţi de milă, plânge-ţi amarul zilelor trăite în tristeţe, plânge-ţi inoncența prostelor decizii, tipă-ţi regretul faptelor neîntamplate, dar ridică-te din tot ce te învinovățeşte şi iartă-te! Iartă-ţi nehotararea şi vulnerabilitatea şi înfrange-ţi frica noului început.

Era vocea ei interioară, un glas impunător. Era ceea ce Estela nu putea accepta. Pierderea celor 7 de ani în minciună, un iubit, un soţ  şi o prietenă de o viaţă.

-Îi iubeam pe amândoi. M-au mințit tot timpul. Amândoi au ales să-mi înșele iubirea asta atât de mare care acum a devenit cel mai mare dușman al meu. Aş vrea să-mi spele cineva creierul! Aș vrea ca toate vocile din capul meu să nu mă înnebunească, aș vrea să pot uita. Aș vrea sa cred că pot ierta și că mă pot ierta, că pot scăpa de acest episod ce-mi hrănește inima cu resentimete şi ură.

-Trăieşte-ţi dorul şi plange-ţi neimplinirea. Sufeltul tău va fi mai liniștit ca niciodată după ce vei scoate toata durerea asta, dupa ce vei accepta că durerea e firească. Da, firească pentru că fără durere n-am ști să ne bucurăm de plăcere, n-am ști să aperciem binele, n-am ști să hotărâm cele mai bune alegeri, n-am ști că orice durere aduce fericirea însutită și satisfacția nemarginită, n-am ști să intelegem cum devenim puternici și raționali.

-Și cum aș putea când dorul meu e atât de mare. Un dor de mine, de regăsire, un dor de liniște, un dor de ducă oriunde exista iubire și pace, oriunde minciuna să nu poată murdării puritatea și autenticitatea. Mi-e dor de copilarie, de vesnicie, de curaj, mi-e dor de viată, mi-e dor să trăiesc.

-Când dorul va deveni dor, atunci vei ști ca dorul nu e decat în tine și că oricine ai vrea să fie lângă tine cu trupul se află oricum prezent în sufletul tău. Se întâmplă ca trezit dintr-o vrajă să ajungi să-ţi dai seama de sufletul bun al oamenilor dragi ție și-al celor din jur. Să ajungi să regreţi fiecare timp pierdut de lângă ei şi să-ţi observi sufletul cum se curăţă de umbre cu lacrimi de ciudă. Du-te acasă! Îi vei găsi în tine pe cei care păstrează, oricum, oriunde, oricand iubirea pentru tine.

Varsă lacrimi, tot mai multe lacrimi.

-Acum e timpul tău să-i ajuţi pe cei care nu văd să vadă şi pe cei care nu vor să audă, căci natura în conexiune cu viaţa se transformă în claritatea unui diamant pentru un orb şi în sunet blând pentru un surd. E rândul tău să nu-i mai lași să se piardă aşa cum ai pierdut tu. Căci datorită ţie, mâine vor zâmbi în loc să plângă, vor străluci în loc să se afundă în întuneric. Acum, tu ești salvatorul! Să nu uiţi să-i priveşti pe cei ce te-au rănit de atâtea ori fără să le aduci înapoi reproşuri, doar învăţându-ţi lecţia din amarul lor adânc pe care n-aveai cum să-l priveşti din urmă decât cu milă. Aşa înveţi să fii puternic, să te ridici din ultimele căzături fără să mai simţi durere, şi-n loc de răni să-ţi crească aripi cu care să zbori în toate locurile preţioase, alături de îngeri, de stele şi soare, mai aproape de Dumnezeu.

share

Adânc, în Universul etern, visez la stele căzătoare și la acea iubire imposibilă dintre Lună și Soare…

Posted on 4

Da, aşa sunt! o visătoare înnebunită de viaţă, o visătoare răsărită în mijlocul pragmatismului. Ce să vezi? Nu-mi pasă că viaţa e câteodată neagră, eu o văd albă. Nu-mi pasă că eşti furios cu mine, eu îţi iubesc şi furia aşa cum te iubesc pe tine cu totul. Nu mă îndepărtez de tine pentru că ai un moment de răutate căci îţi cunosc frustrările şi inima de înger.  Nu sunt un altruist pierdut de dreptate pentru că aproapele meu e liniştea sufletului încărcat de împlinire, iar împlinirea mea e şi liniştea ta. Nu vreau să-ţi accept jignirile. Eu ştiu că vocea ta poate face să răsară flori şi să încline o pădure de brazi. Eu sunt o visătoare iertătoare, nerăbdătoare să-ţi arăt cât eşti de bun. Şi viaţa, e viaţa atât de frumoasă! Şi prin viaţa ta poţi parcurge căi de vis ca un visător neînfricat dornic să lupte pentru vise lui. Eu nu judec, dar îţi arăt cu fapte ci nu cu degetul că lumea poate fi mai blândă cu o îmbrăţişare în loc de urlet, cu o mângâiere în loc de respingere, un surâs în loc de ironie, cu o sărutare în loc de o înfăţişare zdrenţuroasă sau glamuroasă. Eu te iubesc aşa cum eşti, o fiinţă divină.

Să fii așa cum vrei să fii, visător, călător şi de neoprit…căci s-ar putea să nu te mai identifici cu tine și să rămâi așa cum vor alții…Rămâi un visător, pregătit să ajungi la visele tale indiferent de paravanul coşmarului. Şi luna, şi soarele trăiesc iubirea lor veşnică de când ne veghează nouă zilele şi nopţile.

share

O fărâmă de curaj…

– Cine te crezi tu să-mi controlezi viaţa? Ţi-am zis, totul s-a terminat între noi! Cândva, mi te-am dăruit cu totul, fără să mă gândesc la ce e acum! Ţi-am dăruit cu totul viaţa, sufletul meu, fără să cred că voi rămâne eu fără viaţă! Ce înțelegi tu prin iubire!!?? Unde e iubirea aia pe care doar mi-am imaginat-o atâta timp lângă tine? Au trecut ani fără să guști măcar din iubirea pe care ţi-am purtat-o și ţi-o port cu greu căci doare!? Când o să înțelegi că tot ce-mi oferi sunt lacrimi de dor când lipsești cu zilele şi frustrări când uiți să apari în cele mai importate momente din viaţa mea!? Cât să mai ducă un om care s-a uitat pe sine gândindu-se la tine!? Şi tu? Tu m-ai pierdut fără să simţi măcar chiar daca ţi-am dat atâtea motive să vezi cât de nefericită sunt. Cum?

Vocea îi tremură, iar ochii îi plângeau pe inimă.

-Estela, îmi pare rău! Mai dă-mi o șansă! Doar una!Cu toţii greşim, dar pentru asta există iertarea, nu?

Neputincios, se apleacă în semn de regret la picioarele ei. Prea târziu pentru suferinţa ei. Îl împinge de parcă ar fi inexistent, dar existent totodată.

-O șansă!? Câte șanse n-au trecut pe lângă tine fără să le vezi, fără să le simţi, fără să profiți de șanse! Eu am pierdut timp! Şi m-am pierdut de timp. Şi acum, cum să-l mai recuperez știind că totul a fost în zadar! Orbită de iubire, ţi-am oferit iertarea trăind aşa, mai singură ca niciodată.

-Am greșit! Sunt bărbat. Iartă-mă, mă voi schimba. Ce vrei să-ţi mai spun?

Îşi duce mâna la cap bulversat şi confuz la întrebările ei. Erau tăioase, chiar dacă blândeţea din vocea ei era nelipsită, Estela izbucnise greul ei interior.

-Ai greșit!? Doar ai greșit!? Eu am greșit crezând in tine! Dacă esti bărbat îţi dă dreptul să calci suflete în picioare. Învinovăţindu-mă, lăsând frustrarea să-mi pătrundă în oase, lasându-mi teama să-mi distrugă curajul. Oamenii nu se schimba cu una cu doua! Oamenii nu se schimbă dacă nu-şi doresc asta! Şi tu ai avut atâtea ocazii să o faci! E târziu, prea târziu! Am obosit, Angel! Gata! Nu mai pot eu acum să te ascult!

Amărâta si abia daca mai ținea frâu lacrimilor aleargă spre o portiță de ieșire! Voia sa fugă din faţa lui, din umilința la care s-a supus! Voia să uite că a avut loc acest episod amar, la fel de amar ca toți cei 7 ani de căsnicie! În liniștea ei se aude un zgomot, e asurzitor de dureros… e neliniștea viselor ei prăbușite, al golului ei de iubire neîmplinită, al dorului ei atat de mare. Inima ei e împărțită în bucăți de știclă cenușie, nu-i vezi furia, ura și disperarea! Ea e aici pe jumatate, jumatate din ce a mai rămas în urmă deziluziilor și regretelor.  Jumatate a rămas la el. În ea, iubirea a rămas aceeași, nemarginită și necondiționată.

Ramane nemișcată cu aceeași liniște, cu același glas firav, cu același chip de înger, dar zdrobită pe dinăuntru.  Ramane fidelă iubitului ei atât de iubit de ea! Angel a rămas în urmă mut, tot credea că Estela va ceda discuției așa cum a tot facut-o de-a lungul situaţiilor la care a supus-o nemilos.

Se așează prăbuşită pe iarba udă şi lasă lacrimile cerului să se unească cu șiroaiele dinlăuntrul sufletului ei. Norii cenuşii deasupra-i sunt martori, vântul o mângâie, iar picăturile reci și repezi îi udă corpul fragil, lipsit de forţă, vlagă. În întunericul ploios, un felinar luminează pal zbuciumul ei interior.

share

Ce te faci când nu şti ce să faci?

Incertitudinea ne ucide lent şi neiertător, ne provoacă  cele mai groaznice insomnii. Când nu şti ce să faci, e clar că te laşi dus  de neștiință şi bâjbâi curios şi înfricat la ceea ce urmează. Privesti admirabil luna în nopți senine și mangaietoare. Te alini cu cearcăne de gânduri întrebatoare și cauți neodihnit răspunsuri. Un somn lin și un vis îți lipsesc adânc din mintea confuză. Tu continui să alergi la ceea ce nu şti și tragi dupa tine mulțumirea împărțită în două. Esti și nu ești ceea ce ti-ai dorit!

Adio…

Ce te faci când ştii ce trebuie să faci și nu faci? E frica pasului înainte și grija pasului înapoi. Ești tu egoist și macabru lipsit de nevoi și libertate. E vina ce lovește în alte inimi din teama pierderii. Ești tu cel care astăzi trebuie să-ți găsești curajul și să pui punct!

Punct…
ADIO, frică! ADIO, incertitudine! Mă regăsesc pe mine în toate cele ce le voi da uiate și care trebuiau de mult lăsate  în urmă…acum, sunt aici să-mi fac dreptate mie și cu un zâmbet larg celor care n-au crezut în mine. Astăzi, și maine, și mereu voi lipsi pentru multe inimi, căci astăzi, m-am eliberat de ele, de frică și incertitudine!

 

 

share