Știa că e mințită, dar tăcea…

Posted on 9

Știa că e mințită, dar tăcea… Acundea în adâncul inimii un fior nemuritor gata să îi spulbere ultima picătură de încredere. Știa că și dacă va vorbi se va pierde toată liniștea mincinoasa dintre ei. Știa că dacă va răspunde lui cu aceeași monedă va fi sfârșit și va durea mai mult decât putea suporta adevărul nespus, adevărul ascund. Îl privea neputincioasă nevinovat fiind în sinea lui aruncând în mijlocul sufletului săgeți amare care duceau tot acolo. La sfârșit! Până într-o zi, când minciuna spusă aduce adevarul așteptat și nevoia de recunoaștere. Dar ea nu exista! Și parcă săgeata amară atingea și mai tare durerea…

Dacă te-a mințit o data, te va mai minți! Și dacă nu recunoaște, te va mai dezamagi! Și dacă nu-i pare rău, te va mai durea…

Acum, că tot cunoști durerea, adună săgețile până la final și vezi dacă reziști sau înfinge-o tu, drept in inimă o data pentru totdeauna și îmbratisează adevarul tău cu ultimele lacrimi!

Ce nu știe el că lacrimile tale se vor transforma în petale, iar săgețile lui se vor întoarce în inima lui înzecit cu tot cu adevăruri nespuse. Tu vei înflori, el va regreta, tu nu vei mai fi mintită, el va tânji după adevăr.

Tu l-ai iubit, el nu a știu să vadă! Tu ai crezut în el, el a știut cum să-ți dea drumul la mână în loc să o țină strâns în mâna lui până la sfârșit! Tu ai știut că minte, el n-a știu, acum el știe…

share

Un om pe jumătate gol e îmbrăcat cu multe haine groase…

Posted on 7

 

Sunt oameni care apar în viața noastră și tot la fel dispar! Sunt oameni care nu dispar niciodată, dar atrag oameni nepotriviți așa cum și ei au fost cândva și-a fost dat să dispară. Sunt oameni pentru care ne dăm viața și ne ucidem fără să mai știm. Sunt oameni pentru care trăim și pentru care nu am ceda niciodată într-o luptă până murim. Sunt oameni pentru care viața ta înseamnă totul și oameni pentru care viața ta nu înseamnă nimic și totuși, tu îi ții pe toți în viața ta. De ce?
Sunt oameni pentru care zâmbim și oameni pentru care plângem. Sunt oameni pe care îi urăm și oameni pe care îi iubim, sunt două sentimente tari în același suflet. Cum, oare, de se poate așa ceva?
Sunt oameni răi și oameni buni pe care viața noastră i-a întâlnit și i-a primit. Sunt oameni care au fost, și care sunt și vor mai…
…pe jumătate gol, ești tu, acum, dar îmbrăcat cu multe haine groase să-ți țină și de ură, și de groază până la sfârșit! Sunt oameni pe care îi alegi acum sau i-ai ales și sunt în viața ta. Sunt oameni buni sau răi? Pe jumătate-i goală sau plină-i viața ta?

Tu cum alegi? Tu ce mai faci? Tu cum mai ești? Ce oameni ai în viața ta?

share

A apărut un rid, a mai trecut o dimineață…

Posted on 8

Sunt dimineți în care ne trezim mohorâți. Anulăm bucuria zilei cu amăgirea unui început orbit de văicăreli. N-ai dormit suficient, traficul te izbește, oglinda e prăfuită, tu nu te mai vezi! Te lași condus de superficialitate în agitație într-o lume stresată de insatisfacție. Claxonezi haosul, înjuri cozile, te încrunți la soare și alergi neștiutor printre oameni. Unde te îndrepți?

Tu nu te vezi în oglinda prăfuită.

Ai fi dormit mai mult, iar sarcinile zilei îți stau pe cap. Îți torni o ceașca cu cafea din care bei abia la primul semafor pentru că timpul se scurge repede, iar sarcinile trebuie îndeplinite. Ai nevoie de bani!

N-apuci să bei din cană bine că o frână bruscă îți toarnă din cafea pe tine și asta mai lipsea. Te vaiți din nou! Ce zi urâtă!

Îmi amintesc și acum de un caz. E Darius, un tânăr care nu se mai trezea din somn, dar care și-ar fi dorit toată agitația din lume. Era in comă de 15 de ani. Ajuns la vârsta de 22 de ani, el nu prea a mai avut copilărie. Sau Dana, o mamă în scaun cu rotile, care nu mai poate călca pe frână niciodată la semafor și nici nu-și mai poate conduce cu mașina copilul la școala. El a pierit…
Sau, nea Gigel, care se trezește pe cartoane după ce casa i-a luat foc cu tot cu familie în mijlocul lui Decembrie. Sau Andra, care a învins cancerul și prețuiește oglinda pe care o șterge zilnic uitându-se cum timpul înseamnă viață, iar viața ei e atât de lungă acum!

La răsărit sau la apus, ne ignorăm cu tărie chipul care se schimbă în fiecare dimineață. Când razele de soare îți intră în casă pentru a te mângâia, tu închizi fereastra și stai trist, când păsările cântă cântecul naturii, tu dai drumul la muzică tare și încurajezi tortura, când ploaia cade iar norii se tot stâng, înjuri cât de urât e afară, dar iarba crește, pomii înfloresc, ei știu să se bucure cu drag și de soare și de ploaie.
Azi încruntat, apare un rid pe chip… Mâine, cum ți-ai dori să fie? Azi încruntat, mâine la fel, iar la final e prea târziu…

Și Darius, și Nea Gigel, și Dana, și Andra… au mai primit o șansă, tu, nu se știe dacă o primești… Privește-te în oglindă, mai ai un rid…

share

O comedie sau o dramă – tu ce alegi?

Posted on 5

Mi-am dat seama că viața mea e o scenă de teatru în care aleg ca sala să fie plină sau să fie goală.

Viața e o comedie sau o dramă în care râzi cu poftă sau plângi cu lacrimi de crocodil.

Am învățat că piesele mele sunt dictate de fapte și că ceea ce regreți mai tare îți aduce și mai mare suferință. Am trăit să cred în tot, dar nimic nu atrage bucuria în afara de încrederea ta în tine. Am trăit să trag de oameni, să atrag ce nu-mi doresc, să mă tem de persoane și să alung cu răutate realitatea fără să percep o secundă de ce!? Și-atunci, drama vieții acaparează scena obligat fiind ca piesa, în sală cu lacăt pe ușă, să fie jucată din nou…și din nou.

De ce?

Viața e o comedie sau o dramă în care râzi cu poftă sau plângi cu lacrimi de crocodil. Avem un destin, o răsplată pe lume, un dar de primit, o lecție divină, un scop de împlinit. Cândva vei înțelege că toate piesele dramatice din viața ta se repetă cu un obiectiv ca tu să înțelegi că ești ghidat, că cineva vrea ca tu să ajungi pe scenă și să deschizi porțile bucuriei prin evoluția emoțională de la agonie la extaz. Când agonia se păstrează, extazul zilelor tale se îndepărtează în incert și te afunzi într-o nebuloasă fără de care nu exiști.

Învață să-ți iubești viața, și oamenii care au trecut prin ea, și lacrimile pe care le-ai plâns cu atâta durere, și negura din sala goală cu scaune prăfuite, și amintirea răutății tale adunată din frustrare, și faptele care nu s-au întâmplat, și oamenii care au plecat, și vina pe care ți-au aruncat-o…și să te iubești pe tine!

Deschide ușa din față și lasă-i să intre în sală!
Închide ușa din spate și lasă-i să plece în liniște!
Privește spre tine și uită-te cum tot ce s-a întâmplat te-a făcut, astăzi, mai puternică, mai înțeleaptă, mai sigură și mai pregătită! Acceptă și pleacă înainte…sau plânge și urlă și joacă din nou, și din nou aceeași piesă, înapoi…

Când scena din viața ta nu se mai repetă înseamnă că ai acceptat, că viața merge înainte, nu stă! Că ceea ce urmează îți va aduce comedie… în sală plină cu ușile deschise în văzul tuturor și fără frică înfruntă tot ce vine!

share