Sign up with your email address to be the first to know about new products, VIP offers, blog features & more.

Ceai de iasomie și o brioșă

-Haide, ai plâns suficient. E timpul de o baie fierbinte și o pătură calduroasă. O să-ți fac un ceai și o să-ți veghez noaptea. Nu eşti singură. Nu vei fi niciodată. Sunt aici, mereu voi fi. Ți-am promis, Estela. Acum, ridică-te așa cum întotdeauna ai știut să o faci.

Întunericul s-a luminat palid într-o clipită. Era Cristian. Îngerul ei, sprijinul ei, octoritorul ei, pritenul ei din copilărie, îndragostit de ea de-o viața, înnebunit de ea de-o veșnicie, omul lângă care niciodata n-a simițit  singurătatea.

-Cristian, cum m-ai găsit? Îţi amintești cum ne-am cunoscut? Eram la fel de prabușită. Aveam 3 ani când mi-ai întins mâna pentru prima dată. Eram rănită, dar rănită la picior. Tu aveai 10. Erai la fel de grijuliu, mi-ai bandajat rana, mi-as șters lacrimile, dar durerea asta, Cristian, ascunde o rană mult prea mare. Cum ai s-o vindeci vreodată? Să nu mă parasești…

-Sunt aici, draga mea. Da–mi voie să te duc acasă.

Cistian zambeste iubitor. O inconjoară cu brațele și o sărută pe frunte. Ușor, ușor își coreiesc drumul spre casa, o casa care de astăzi nu va mai simți singurătatea.

Simte că nu mai există scăpare, că doar în acest timp s-a afundat tot mai mult într-o negură densă şi greu de străbătut. E lispită de voinţă, de crez, de iubire, de înţelegere şi ajutorare. Se află la capatul care împarte moartea de viaţă şi înfrângerea de victorie. E mai mult decât o luptă, e un război în care se pierd amintiri şi se frâng inimi. Estela ajunge să-şi închidă sufletul, să refuze iubirea şi să adune ignoranţă. Nu-şi doreşte decât răbunarea anilor ei de existenţă în singurătate, umilință și miniciună.

Estela își amintea cu dor de copilărie chiar dacă nu a fost una atât de fericită. Copilăria ei i-a adus traume, dar a educat-o astfel încât să iubească tot ce e în jurul ei, să-și depășească condiția umilă și să devină un om pregătit să înfrunte orice obstacol, orice lecție dificilă, orice durere ce avea să-i apară în cale. Dintotdeauna şi-a dorit iubirea creionată cu linşte şi duioşie, deşi iubirea de mamă n-a lipsit niciodată, cum nici cea de tată. Atunci când nu consuma alcool, era insteț, răbtător, cu o emoţie de nedescris în atingere şi un ton calm şi blând în discutie. Iar mama, mama ei şi acum îi poartă paşii, căci adevarata luptă de la ea a învăţat-o, fără încetare, la fel de vie şi mereu pregătită de orice.

Ajunsă acasă, stă pironită în vârful patului. Cu ochii mari fixaţi în tavan, Estela ia telefonul din jacheta udă. Sterge zecile de apeluri, ignora multimea de mesaje şi scrie. „Vă iubesc aşa cum n-aş putea descrie iubirea voastră. Vă iubesc pentru tot ce-a fost şi ce nu a fost. Vă iubesc pentru că încă sunteţi în viaţă şi-mi sunteti părinţi.”

Uşa se deschide usor. Era același barbat nemaipomenit de fin în gesturi.

-Ceaiul dumneavoastră, dragi ochisori! Iasomie si fără zahăr. Aceeasi cană în care-l savuraţi de obicei şi o mică gustare. Briosa asta așteapta de mult să fie devorată, dar acceptă să fie si savuată aşa cum numai această femeie minunată din fata mea știe să o facă. Așteaptă, am zis…

Estela ia tava din mâinile lui Cristian. Încă un zâmbet i-a fost furat de eroul noptții ei și al viselor deșarte.

-Cristian, multumesc. Multumesc că ești aici cu mine și lângă mine.

-În noaptea asta te voi veghea, ți-am zis, o să-ţi spun o poveste, o să fiu aici, o să am grijă să pătrunzi în lumea viselor. Acum bea ceaiul, nu-l auzi cum țipă după buzele tale.

Așa stă scris! Pentru tine, suflet...
share

Nu există comentarii încă.

Ce părere ai?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

error: Conținut protejat!!