Cândva, te vei opri un ceas şi vei respira adânc lăsând în urmă umbra trecutului şi-atunci vei şti şi tu cât de prețios e timpul!
Țipetele se aud din toate colțurile! Urletele răsună fix în ceafă şi parcă doare şi apasă şi mai tare migrena asta. E sufocantă agitația din jurul meu, dar nu mă opresc din a-i face față ca un soldat menit să moară în focurile iadului. Nu mă opresc din a-mi târî sufletul prin noroiul secolului îmbătrânit de nuanţe gri. Şi lupt cu tot ce-mi stă în mână cu răni deschise, cu piele creață şi buze uscate de sete şi oboseală. Dintr-o dată privirea se înceţoşează si parcă văd de la distanța un curcubeu! Nu-i vis, e agonie! E ceea ce-mi doresc, dar nu reusesc! O lume colorată într-un tărâm pustiu de nuanțe vii. E gura mea de aer după ce mi-am construit neliniștea şi mi-am dărâmat castelul de poveste! Şi pentru ce? Pentru un final nefericit dintr-o dramă care a continuat să-mi invadeze viața aruncandu-mă în ceața secolului fără viață? Pentru oameni nepotriviți, pentru lacrimi pe nesăturate…pentru neșansă și frica! E curcubeul! Curcubeul pe care-l vezi după orice ploaie, după orice furtună zdravănă! E curaj și speranță? E adevarat sau fals? E real sau minciună? Şi oare, e un vis sau agonie?
E ceea ce alegi!
E un dar! E UN VIS! Acum, știu că e un vis! E un semn de revenire la castelul meu de poveste, fără doar și poate liniștea mea de-odinioară! Acum, respir adânc privind în față cu nasul sus după curcubeul meu de suflet! E liniștea și mângâierea mea de-o clipă și forța ce-o pierdusem în propriul razboiul! E un vis de trecere la revenire după o bătălie pierdută…e despre culori și veselie…e despre tine și pentru tine, suflet…
Ce părere ai?