Sunt oameni care te privesc de sus chiar daca sunt mici de înălțime.
Sunt oameni care nici nu te privesc de la înălțime la cât de lungă e distanța lor.
Sunt fețe mici și mari umbrite de aparențe ale unei clase ridicate material și machiavelnic,
Aş plânge…în râuri…ar curge lacrimile numărate pe secundă și-apoi le-aș strânge să le îngrop definitiv! Aș plânge… un an, apoi aș fi fericită o sută!
Sunt oameni pe care îi iubeşti din tot sufletul şi pentru care ți-ai plange toate lacrimile tale!
Auzim zi de zi de oameni care devin stele…și-apoi o galaxie, lângă Dumnezeu… Auzim atât de des despre fapte care ne înfricoșează, întristează, amărăsc… Ne mirăm fără să înțelegem esența… Viața e așa cum ți-o trăiești și atât de scurtă câteodată…
Eşti furată de agitație! Munceşti mult până uiți de tine! Sunt zile în care alergi spre pat să adormi ca spre rai şi somn fără vise! Te pierzi printre oameni care se holbează ca la un manechin, nu suflet, nu minte!
Ascultă! Trebuie doar să asculți!
“Ar trebui să mă opresc pentru o secundă şi să inspir… “
Adânc, tot mai adânc…
“Ar trebui să mă aşez pentru o secundă şi să renunț la alergat!”
Tic,
Şi-a luat pantofii roşii şi a evadat!
Fără o pereche de pantofi, o femeie se asunde de ceea ce este, nu pentru că vrea, ci pentru că viața a îmbărbătat-o! Se rătăceşte involuntar de eleganță şi se închide în carapacea ei firavă…
Şi voiam plec spre Tine… şi-apoi m-am întors… şi-apoi am revenit pe aceeaşi direcție ştiind că voi greşi dacă mă voi îndepărta…
Oh, da! Nu am greşit când am pus punct împotmolirii pe căi anevoioase şi murdare. Eu am decis să te apăr şi să te feresc de nedreptate.
O rană azi, una mâine, două peste o săptămână, înseamnă durere în zile, în ani sau vieți, o dată pentru tine, o dată pentru ei. Cuvântul e o săgeată care poate străpunge dur sau poate ocoli firav inima unui prieten,
O nouă zi ți-e dată, dragă suflet! Deschide ochii încet în zorii ei, priveşte-o adânc cu iubire şi admirație. E ziua ta în care poți şi vrei în ciuda ploii de afară, e ziua ta din viață chiar şi cu vânt şi frig!
Ploaia îmi vorbește prin geam. Tu..tu..tu..tutu… Parcă-mi vorbește despre tine! Tu..tu…tutu…Sunt o aiurită înzestrastă să plâng în hohote, și să râd în hohote, și să arăt sau să nu arăt lumii ceea ce simt. Tu..tu..tutu…Eu așa aud ploaia. Ploaia arată spre mine…tu,