Cândva, te vei opri un ceas şi vei respira adânc lăsând în urmă umbra trecutului şi-atunci vei şti şi tu cât de prețios e timpul!
Țipetele se aud din toate colțurile! Urletele răsună fix în ceafă şi parcă doare şi apasă şi mai tare migrena asta.
Când a fost ultima dată când te-ai învinuit? Pe tine pentru el, pe tine pentru ei, pe tine pentru toți… Când a fost ultima dată când ai plâns în hohote de necaz şi vinovăție? Când a fost ultimul moment când te-ai adresat ție ca unui necunoscut şi te-ai umilit amarnic în fața lor de bunătate?
-Parcă nici visele nu mai sunt vise atunci când nu eşti tu în ele. Parcă nici muzica nu se mai aude atunci când versurile vorbesc despre iubirea noastră…Dansez, îmbrăţişându-te de la distanţă…
Priveşte vag cerul şi adulmecă primăvara.
Astăzi, este despre iubire, despre emoție și liniște, despre adierea vântului, despre ciripitul păsărilor, despre miresme și clipe… despre soare, despre nori, despre infinit! Astăzi, respirăm dragoste și alinare, ne parfumăm cu îmbrățișări și trăiam prietenii…Astăzi, este despre frumusețea șoaptei și despre înțelegerea inimii,
Era o primăvara înfloritoare, când totul renaște după o iarnă purificatoare, totul, chiar totul pare că trăiește o nouă viaţă! Florile se bucură de primele raze de Martie, apar primii fluturi care se scaldă din floare în floare, iarba își face loc printre firele de pământ aproape uscat,
-Cum eşti?
-Sunt? Nu sunt!
-Dar unde eşti?
-Undeva unde…Unde sunt?
Se întâmplă ca bătăile inimii să se transforme în aritmii, iar suflul vieţii în sufocare. Şi atunci te îndrepţi uşor fie spre nebunie,
Stău aşezaţi faţă în faţă ca la o confruntare metafizică aproape de război. Privirile lor sunt curentate de conexiunea energiilor de dincolo de trup. Se pătrund până în adâncul minţii şi îşi şoptesc prin gânduri fericirea apropierii sufletelor nerăbdătoare să se îmbrăţişeze.
Zorii zilei îi bat în geam şi îi şoptesc cu glas certăreţ să se trezescă din agonie. Ridică privirea înceţoşată de mahmureală şi-şi pune în cap perna ameţită de vin. A fost o noapte lungă de “vinuri” şi plecări când gândurile ei s-au împărţit în două.
Am zis, pauză! Minutele se scurg ca picăturile de ploaie după secetă, iar zilele par a fi comprimate într-una. Respir adânc câteva secunde pentru a mă pregăti de ceea ce urmează: O întâlnire cu mine.
Sunt zile pe care le pierzi doar gândindu-te la cele care aşteaptă să-şi vină rândul.
– Trăieşte-ţi dorul şi plange-ţi neîmplinirea. Sufletul tău va fi mai liniştit ca niciodată după ce vei scoate toată durerea asta, după ce vei accepta că durerea e firească. Da, firească pentru că fără durere n-am şti să ne bucurăm de plăcere,