Sign up with your email address to be the first to know about new products, VIP offers, blog features & more.

Şi noaptea, şi noaptea mea misterioasă mă alină cu îmbrăţişări când plâng…

Posted on 4

Zorii zilei îi bat în geam şi îi şoptesc cu glas certăreţ să se trezescă din agonie. Ridică privirea înceţoşată de mahmureală şi-şi pune în cap perna ameţită de vin. A fost o noapte lungă de “vinuri” şi plecări când gândurile ei s-au împărţit în două.  Îşi face curaj şi se ridică pe vârfuri, pereţii aproape că se pregătesc să se prăbuşească peste coşmarul paharelor goale şi răsturnate prin cameră. Păşeşte agale, chiar şi ameţită, ca o panteră îmblânzită şi rătăcită prin deşert. Ajunge în bucătărie unde-şi toarnă un pahar cu lapte pe care-l bea pe nerăsuflate.

A fost o noapte lungă, o noapte cu vise şi coşmaruri, cu linişte şi tumult, cu dragoste şi despărţire…

Există iubiri de care nu ne putem desprinde  chiar dacă s-au consumat odată cu ultima speranţă.  Există iubiri pe care vrem să le salvăm şi de care nu ne putem dezlipi gândindu-ne la ceea ce e bun. Există iubiri pe care încă le trăim fictiv de teamă că nu le vom mai găsi în trecut de ciudă. Există iubiri pe care încă le simţim, şi simţim fiorii de plăcere, dar ne amărăsc plăcerea de înşelăciune şi neîmplinire. Există iubiri pe care le trăim acum şi pe care le vrem, dar nu le vrem. Şi, le vrem pentru că ne înfaşă sufletul cu bandaj şi ne fac să ne simţim în siguanţă. Dar de ce nu le vrem?  Nu le vrem pentru că nu ştim de ce le vrem şi nu le vrem? Şi-atunci, te întrebi, cum ai putea să-ţi răspunzi la întrebare?

“Vreau să pleci, dar nu vreau să pleci. Vreau să…”, murmură ea…

Așa stă scris! Pentru tine, suflet...
share

Nu există comentarii încă.

Ce părere ai?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

error: Conținut protejat!!